spitale.md

Monday, April 20, 2015

ISTORIA UNEI MAME Inga Ganzii - mama ce luptă să-și alăpteze fetița care suferă de diabet zaharat

ISTORIA UNEI MAME 
Inga Ganzii - mama ce luptă să-și alăpteze fetița care suferă de diabet zaharat


Inga Ganzii este mămica unei fetițe de 1 an  și 6 luni. După aproape 42 de săptămâni de așteptare, în august 2013, micuța Ecaterina a decis să vină pe lume. Încă din perioada sarcinii, Inga a decis că va alăpta copilul și altă variantă nici nu concepea. Mămica Ecaterinei și-a dorit dintotdeauna să alăpteze cât mai mult, atât cât își va dori copila ei. Totul a decurs așa cum își imagina Inga, până 1 an și 2 luni ale fetiței, momentul în care părinții Ecaterinei au aflat că aceasta suferă de diabet zaharat.


A fost o perioadă dificilă, recunoaște Inga. În zilele în care medicii insistau că trebuie să se renunțe la alăptare, Inga nu își găsea locul și liniștea de nedumerire și întrebări. Nopți în care Ecaterina își cerea lăpticul, iar mama ei plângând o refuza de frică să nu îi crească nivelul glicemiei. Inga Ganzii a dat dovadă de curaj și nu a renunțat la alăptare, a căutat răspunsuri, s-a informat la maxim și continuă și acum să-și alăpteze micuța. Vedeți ce înseamnă să alăptezi un copil cu diabet zaharat și cum a reușit Inga, de unde a găsit curaj să nu renunțe.  

Ecaterina
Cum a fost alăptarea la început? Ai întâlnit dificultăţi? 
Teoretic, eu am fost temeinic documentată la această tema, frecventam întâlnirile „La Leche League” (organizație internațională care susține și promovează alăptarea), deci ştiam cam ce e de făcut. Însă, în ziua când m-am trezit cu micul omuleţ în mâna, mi-am pierdut memoria. Noroc că fetiţă mea a ştiut mai multe decât mine şi mai bine, că de aceea a stat acolo 42 săptămâni. S-a ataşat corect din prima, a supt cu tărie din prima zi şi nu s-a lăsat „cucerită” de laptele praf oferit de asistentele medicale. Acestea au insistat să-i dea copilei mele un pic de lapte praf ca „să doarmă şi ea mai bine şi eu să mă odihnesc”. Nu am acceptat. Mi s-a întâmplat odată să mi se blocheze laptele şi să se angoarjeze sânii, dar a fost pentru o perioada scurtă, până s-au deblocat canalele și începuse şi micuţa să mănânce ceva mai mult. Deci pot să spun că sunt printre norocoase. La noi alăptarea a fost o plăcere din prima clipă.


Ce a însemnat asta pentru tine ca mamă?
Depistarea diabetului la fetița mea a însemnat pentru mine o lovitură cruntă. Nici nu vreau să îmi aduc aminte primele zile. Eram debusolaţi, nimeni nu ne spunea nimic, decât că are diabet. Am încercat să vorbim cu doctorii, dar nu primeam niciun răspuns care să ne mulţumească. Am ajuns în spital vineri spre sâmbătă noapte şi, cum în week-end sunt doar doctorii de serviciu, nu se sinchisea nimeni să ne acorde 5 min, să calmeze doi părinţi pierduţi. Soarta ne-a lovit în cel mai „moale” loc, în cea mai dragă fiinţă. Dacă poate cu lovitura ce m-a lovit aş fi reuşit cumva să mă împac, nu pot să mă împac cu lovitură ei, un copil abia trecut de bebelușie, care are de suportat zilnic câte 10 înţepături pentru a-i fi luată glicemia din deget şi 4 injecţii cu insulină, iar cu asta are de trăit toată viaţa. Dar din nou ea ne-a dat cel mai bun exemplu de curaj şi voinţă, nu a plâns niciodată la nicio injecţie sau glicemie. Eu plângeam în fiecare clipă când nu o aveam lângă mine, iar ea stătea cu capul sus la fiecare injecţie.


Ce înseamnă  alăptezi un copil cu diabet? 
De când a venit pe lume ştiam că vreau să o alăptez până va renunţă ea şi nu îmi imaginam acest vis năruit. Încă din spital ştiam cam cât suge la o masă. Noaptea începuse să nu se mai trezească pentru că, după primele nopţi de plâns, văzând că nu primeşte nimic, se consola singurică în somn şi probabil nu mai avea nevoie de alinarea mea. Doar eu mă trezeam şi plângeam că nu se mai trezeşte. Pe de altă parte îmi doream să nu se trezească, pentru că de cele mai multe ori noaptea era cu glicemia peste normal şi-atunci, dacă s-ar fi trezit, trebuia din nou să o refuz.


Bineînţeles că atunci când ne-am trezit cu acest nou „prieten”, Katia era în continuare alăptată şi nici gând nu aveam de înţărcat. Deşi eu începusem serviciul, ea îşi primea porţia de anticorpi dimineaţă, seară şi toată noaptea. La spital a fost cum a fost, cu rele şi bune. Deşi ştiu sigur că dacă nu aş fi insistat şi nu m-aş fi documentat, cu siguranţă aş fi înţărcat pentru că toţi doctorii asta mi-au spus să fac. Odată ajunse acasă, cu numărul de glucide şi schema de insulină stabilită, am încercat să ne ţinem de program. Deşi nu sunt de acord cu alăptatul după program, în acest caz eram mulţumită că măcar pot să o alăptez în continuare.

Katia cu tatăl său
Dacă aş avea acum experienţă de-atunci, aş face totul altfel. Acum Katia este din nou alăptată, aproape fără program. Bine, a şi crescut, deci chiar şi-aşa fără program suge de maxim 3-4 ori pe zi şi seară la culcare obligatoriu și uneori noaptea. Chiar dacă se întâmplă să îi crească un pic mai mult glicemia, prefer să îi fac o corecţie cu insulină, decât să nu îi dau sân atunci când ea simte nevoia. Nu ştiu dacă îl pot numi avantaj sau dezavantaj, dar nici cantitatea de lapte produsă nu mai este la fel de multă, aşa că uneori ea stă la sân doar pentru confort şi nu-și pune în pericol nivelul glicemiei. Într-un final, nu e grav dacă îi creşte un pic glicemia, doar nu va suge toată viaţă. Va avea în primii ani glicemii un pic peste medie, oricum asta nu afectează corpul copiilor mici, ori diabetul produce consecinţe grave dacă nu este ţinut sub control de la pubertate încolo. Aşa ne-a spus şi doctorul, că anume copii suportă uşor şi nu sunt afectaţi dacă au glicemia ceva mai crescută.


Ce înseamnă alăptarea pentru tine, ca mamă? 
Alăptarea pentru noi înseamnă mult mai mult decât hrană, este dragoste, tratament, alint, somn dulce, gingăşie, apropiere, căldură sufletească, legătură pe viaţă, ochișori dulci care mă privesc şi mânuţa ei fină care îmi mângâie cu drag sânul. Ce poate fi mai frumos decât să stai în braţele mamei, hrănindu-te cu dragoste? Pe scurt, pentru mine alăptatul e ceea ce trebuie să fac. Mi-ar plăcea că fiecare om să aibă şansă o dată în viaţă să alăpteze, sau măcar fiecare mama să o facă. Pentru că alăptând, hrănim trupul, mintea şi sufletul.




foto: arhivă personală Inga Ganzii
Anastasia Popescu


No comments: