spitale.md

Wednesday, February 8, 2017

Angela Stafii, despre cum să (NU) devii mamă perfectă





Angela Stafii – life coach ce acordă o atenție deosebită temei mamă - copil, pentru că este și ea mamă, la rândul ei, pentru că lucrează cu multe mame. Vorbim astăzi cu ea despre parenting și tot ce înseamnă astăzi acest termen. Angela Stafii este omul care ne îndeamnă să căutăm răspunsuri în inimă și instincte atunci când este vorba de maternitate (și nu numai), și mai puțin în cărți și pe la tot felul de „experți”. Pentru că mamelor li se aplică o mulțime de cerințe astăzi de către societate, pentru că oameni și „experți” din toate părțile presează mamele să devină „perfecte”, am decis să realizăm acest interviu. Un interviu plin de iubire, lumină, dar poate și revoltă.

Deci, a fi sau a nu fi mamă perfectă? Asta e întrebarea.




Cum să devii o mamă perfectă?
Să nu devii. Există această obsesie a perfecțiunii, transmisă prin cărțile de dezvoltare personală, care atacă direct instinctul matern. „Mamă perfectă” e o sintagmă la care eu aș renunța definitiv. Cu cât mai mult o cauți prin cărți, cu atât ești mai departe de copilul tău
și de tine. Fiecare mamă are un dar natural, cel mai frumos, darul de a crea viață. Oare dacă Dumnezeu sau natura ne-a înzestrat cu acest dar, nu ne-a lăsat și darul creșterii copilului?
Asta mă întreb.

Dar care sunt de fapt nevoile copilului? Să aibă o mamă perfectă sau să aibă o mamă care îl iubește? Așa cum e ea: uneori obosită, uneori ciufulită, alteori nervoasă. Dar întotdeauna prezentă în viața copilului. Eu aș zice fiecărei mame, „când și cine te-a mințit că nu ești deja o mamă bună pentru copilul tău”? 

Angela Stafii
life coach

De unde atunci să învățăm să fim mame mai bune?
Să facem așa cum ne învață inima noastră și tradiția. Aici e problema, noi vrem să fim mai bune. Căutarea asta permite să fim manipulați. Tu ești cea mai bună mamă pentru copilul tău, altfel nu îl nășteai; la fel cum părinții tăi sunt cei mai buni pentru tine, indiferent cum au fost, cu greșelile și iubirea lor.


Și dacă tradiția ne învață să ne batem și pedepsim copiii?
Nici o tradiție nu ne învață să ne batem copiii. Ceea ce s-a întâmplat cu „bătaia este ruptă din rai”, de exemplu, a fost profund greșit interpretat. „Bătaia este ruptă din rai”, adică e înafara lui. Că s-a întâmplat asta de secole – e cu totul altceva. Eu aș sugera mamelor să revizuiască preconcepțiile, să se uite mai adânc în sensurile cuvintelor. Sau de exemplu „unde dă mama – acolo crește”. Este vorba de bătaie aici sau, mai degrabă, despre a oferi? Există însă consecințe pe care copilul trebuie să le suporte, astfel învață că există limite și că aceasta limită este, în mare măsură, cea care ii permite să fie liber și să nu facă rău altora.



Nu trebuie să citim deloc?
Trebuie să citim, dar depinde ce anume, de unde luăm sursele și ce facem cu această informație. Majoritatea cărților de pe piață sunt adaos de marketing și manipulare. Acestea
exploatează amintirile neplăcute sau chiar dureroase ale părinților din copilărie și acel „a fi perfect”, „a fi mai bun” ,”a avea mai mult”.  Dacă tot vrem să citim, și înțeleg dorința de a ne dezvolta, dar nu isteria de a ne dezvolta, putem citi psihologi consacrați sau Biblia chiar dacă asta sună straniu.


Cărțile ne învață cum trebuie să fim, dar nu și de unde să luăm asta. Știm că nu trebuie să urlăm, dar nu înțelegem din aceste cărți de ce urlăm, de fapt. Poate acest lucru să trezească frustrări mamelor?
Cu siguranță. Acest lucru trezește vinovăție și rușine că nu ești adecvat. Nimeni nu are dreptul să îți spună cum trebuie să fii, în acel moment știi că ești manipulată. Cât despre urlat, știi, am lucrat cu multe mame care nu au învățat să își exprime emoțiile. „Nu au voie” să se supere, să urle, să greșească. Drept rezultat, aceste emoții vor ieși oricum la suprafață și copilul simte cum ești. El știe. El e oglinda ta cea mai fidelă. Oricum nu ne putem ascunde.

Nu credeți că se mai ajunge și la extreme cu toate teoriile de creștere a copiilor? Am întâlnit mame care vorbeau și acționau foarte nenatural, dar exact ca la carte. Cine are de câștigat dacă mama face „cum trebuie”, dar simte ceva cu totul diferit?
Au de câștigat corporațiile, autorii de cărți, oricine, dar nu tu și nu copilul tău. Este mai mult decât o exagerare, e o adevărată isterie tot ce se întâmplă în acest caz. Apoi acele mame pot observa crizele propriilor copii sau ale soților, pentru că a nu fi tu însăți este cea mai mare problemă. Copilul tău simte cum te simți, dar vede altceva. În momentul în care gândirea devine tipizată, cu fraze pe care le poți recunoaște, tot corpul tău se împotrivește și ajungi să te îmbolnăvești. Cine are nevoie de asta?


  
De unde s-a luat „baby-centrismul” acesta? Și cât e de sănătos ca bebelușul, iar apoi copilul, să devină prioritate în toate?
Foarte nesănătos și periculos. Să ne amintim despre copilăria bunicilor noștri, cine poate fi mai prioritar decât tu însăți? Asta nu înseamnă că nu îți iubești copilul, dimpotrivă,
tot timpul când vorbesc cu mamele, le spun: Hristos a spus „iubește-i pe ceilalți ca pe tine însuți”, asta e primar, să te iubești. Așa îți înveți copilul să se iubească.


Care sunt riscurile „baby-centrismului”?
Sunt câteva foarte mari. Pentru copil: are o responsabilitate enormă, pentru că tu o pui pe umerii lui și nu are cum să se descurce. Rolul lui de copil este răsturnat. Asta este o formă de violență emoțională. Atât de mult ne dorim să îi protejăm, încât îi abuzăm. Prin faptul că nu suntem sinceri cu ei, că suntem falși față de noi înșine. Că nu suntem noi înșine, ci niște falsuri. Apoi, copilul crește centrat pe sine, în sensul rău al cuvântului, și, aparent, își împarte jucăriile, dar nu știe să comunice și nu știe să își exprime emoțiile, și apoi, în viața adultă, va fi dificil pentru el și pentru alții.

Pentru mamă: rămâi în poziția de „sclav” al copilului tău, nu mai ai propria viață, ai boli generate de emoții înghițite, depresii ascunse și relații proaste cu soțul. La nivel comunitar,
are loc alienarea, acești copii adulți se simt singuri, atât de singuri, că nu se mai pot mobiliza și crea comunități.


Tot printre tendințele parentingului modern observ hiper-protecția, protejarea de traume și dificultăți a copiilor. Cât de dăunător e asta pentru copii?
Aceste lucruri dăunează prin faptul că le atacă direct capacitatea de a se adapta și a se descurca în viață. Nu putem, oricât de mult ne dorim, să ne protejăm copiii de traume și de dificultăți. Prin asta încercăm să îi protejăm de viață. Cât de corect e asta? Cât de iubitor?

Asta nu înseamnă nicidecum că e nevoie să le provocăm durere, dar asta înseamnă să-i lăsăm să treacă prin dificultăți. Dacă nu își primesc lecțiile la timp, vor claca mai târziu și noi nu vom mai fi alături. Omul are instincte și are nevoie să le experimenteze, omul are nevoie de durere. Astfel devine om bun, capabil să înțeleagă prin ce trec semenii lui. Când îi hiper-protejăm - nu mai suntem prezenți cu ei. Suntem exact în cealaltă polaritate – a grijii pentru sine.



O mamă, în valul acestei „isterii”, cum ați numit-o dvs., ce face cu rolul ei de soție și pur și simplu femeie, când transformă copilul în centrul universului său?
Îl neagă și îl nimicește. Drept rezultat, se destramă nu doar familia, ci și ea însăși și copilul ei, pe care îl iubește,  este lipsită de prezență, iubire și grijă reală.


Este suficient ca mamă să îți trăiești viața, dar să nu uiți că ai un copil?
Paradoxal, dar da. Nu neapărat să nu uiți, este suficient să înțelegi că a fi mamă e un rol,  poate cel mai important în viața unei femei, dar a fi tu însăți, a fi liberă si plină de iubire înseamnă a fi mamă adevărată. Este destul să fii mamă și să îți asumi această responsabilitate. Asta ar însemna să fii tu însăți responsabilă pentru ceea ce ești, pentru acest rol divin. Fără ca să îți oferi puterea ta de mamă oricui: copilului, autorilor de cărți sau somităților în domeniu.


De ce credeți că mamele au așa mare nevoie să caute mai mult prin cărți și mai puțin în interior?
Pentru că am uitat că asta e important. Pentru că goana după informații, după rețete de-a gata și găsirea soluțiilor „soft” ne-a îndepărtat de noi înșine. Acum e rușine să ai instinct, e nevoie de specialiști avizați, și asta e tâmpenie. A fi părinte nu e facultate. A fi părinte e viață, iar viața este aici și acum. Ea nu are nevoie de confirmări.


Multe mame se obosesc în goana activitățilot de dezvoltare pentru copil. Altele care nu au timp pentru asta se simt și vinovate pe deasupra. Chiar are nevoie copilul de activități de dezvoltare de mic?
Copilul are nevoie de joc. Jocul este viața lui, doar că eu mă întreb, dacă tot ne jucăm, ce legătură are asta cu dusul la cursuri de dezvoltare de la 1,5 ani sau la engleză, sport, dans, teatru. Acel copil când mai trăiește? Când se joacă? Și cine are nevoie de asta, o mama care se vrea „validată” sau copilul ei? Orice e potrivit la timpul lui, orice vârstă își are timpul ei și orice joc la fel. La un an poate ști engleza, dar, în același timp, nu va ști că este iubit.


Ce credeți despre dezvoltarea timpurie? Exerciții de motricitate fină și tot așa?
Dar joaca pentru ce e? Asta intră în categoria „cine are nevoie de asta?” – cred că mama. Dacă te joci cu copilul permanent, o să ia obiecte în mână și își va dezvolta motricitatea natural. O ceapă în mână, și ai pe loc exerciții de motricitate fină.


Sunt multe stereotipuri de felul „copii se cresc greu”, „maternitatea e sacrificiu”, „după ce apar copiii, viața se termină” și tot așa. Goana asta după perfecționism matern este unul din motivele din care mamele ajung să simtă și să creadă așa și să transmită această idee mai departe?
Exact. Copiii sunt darul naturii pentru noi și asta poate însemna că e greu și obositor, dar întotdeauna mama este izvorul vieții, al iubirii și al tandreții. Ceea ce primim noi înapoi este toată recunoștința universului. Eu aș scrie la fiecare mama pe oglindă: Tu ești o mamă destul de bună. Ești ok. Știi? (vorba Sfântului Augustin:) „iubește și fă ce vrei”.


sursa foto: pinterest, arhivă personală Angela Stafii.

Anastasia Popescu



No comments: