spitale.md

Sunday, August 6, 2017

„Cine ar fi crezut că eu îi voi alăpta atât de mult?”


Cine ar fi crezut că eu îi voi alăpta atât de mult?

Povestea de alăptare a Oxanei Suhorucova

Mămica Alăptează continuă proiectul „Povestiri adevărate”. Astăzi vom face cunoștință cu cea de-a patra eroină a acestuia - Oxana Suhorucova, mămica gemenilor Petea și Catea, care a reușit să relacteze unul din gemeni. Ceea ce-ar însemna că în timpul procesului de alăptare unul dintre copii a refuzat sânul, apoi intrigat de plăcerea celuilalt de a fi alăptat, a revenit la sânul matern. 
foto: Irina Spinei
„Povestea mea a început, probabil, înainte de naștere, când mă gândeam că ar trebui să încep să mă pregătesc de procesul de alăptare a copilului, să mă informez, dar totodată totul îmi părea atât de natural și de firesc, cum ar fi putut ceva să nu-mi reușească? 

În mintea mea asta arăta ca și cum copilul singur se va atașa, va mânca și va adormi. Pe de altă parte, un rol nu mai puțin important l-a jucat și experiența mamei mele, despre care eu deja știam foarte bine în acel moment. 

Problema era că ea a avut puțin lapte (cel mai probabil din cauza regulilor sovietice de a alăpta la anumite ore), iar într-un final, eu și fratele meu am crescut alimentați cu lapte praf. Eu am considerat că dacă nu voi avea lapte, nu-i nimic grav, voi avea mereu la îndemână lapte praf.
Cu primele dificultăți m-am ciocnit chiar în noaptea de după naștere. Până atunci copilașii dormeau frumos și mie îmi părea că asta e normal, așa liniște magică și două năsucuri somnoroase. Dar ei erau flămânzi…
Aici trebuie să adaug că eu am născut prin cezariană și am putut să mă ridic singură din pat abia a doua zi, m-a ajutat mult însă faptul că pe noapte soțul a rămas cu mine. Noi legănam copiii pe rând, ne schimbam, încercam să-i atașăm la sân, dar totul era inutil. 
foto: Irina Spinei
 ână la urmă a venit o asistentă medicală, care a spus că ei au formula lor de lapte (deși eu mi-am luat o cutie de lapte praf la maternitate, pentru orice eventualitate), a ajutat soțul să pregătească acea formulă și noi am hrănit cu acest nu-știu-ce bebelușii. Fetița a vomitat deodată, băiatul peste puțin timp după asta. Însă ambii s-au liniștit și au adormit.
Laptele a venit abia în a cincea zi, iar la ușa noastră s-a făcut iar un rând de asistente care să-mi stoarcă sânii. Una din ele mi-a masat pieptul în așa hal, că pe restul le-am alungat fără să mai întrebăm ce aveau nevoie. Noroc că în următoarea zi, șefa de secție ne-a trimis un om minunat – Vera – cu mâinile de aur, care mi-a salvat pieptul de canale blocate, mastite și alte complicații, oferindu-mi șansa să-mi alăptez copiii.
Timp de două săptămâni și jumătate după asta, noi cu toată familia puneam bebelușii la piept, ei mâncau puțin, apoi protestau, apoi îi hrăneam cu lapte stors sau cu lapte praf și eu iarăși storceam sânii.
foto: Irina Spinei
La trei săptămâni, eu am cedat și am apelat la consultanta în alăptare Alina Shmurun. Ea a fost cea care mi-a spus tot ceea ce aveam nevoie, mi-a arătat și, în general, mi-a dăruit o speranță. 

Din acea zi totul s-a normalizat, copilașii mâncau piept, eu sau soțul le dădeam completare cu seringa fără ac și așa am început să trăim. Până când, după o lună, m-am trezit cu o blocare de canale. 

Aveam febră înaltă și fetița refuza categoric să mănânce piept. Boțurile noi le-am scos, dar ea după asta în general nu voia în nici un fel să mai ia sânul. Atunci am invitat-o pe Alina încă o dată. 

Am preluat de la ea sistemul de suplimentare (SSN), deoarece cu seringa era deja incomod. Însă totul era în zadar, fiul mânca foarte bine, iar fiica protesta. Dacă venea fluxul de lapte din sistem, ea încă mai accepta, dar când trebuia să depună efort și să tragă singură, ea începea să facă isterie și capricii, iar eu începeam să fac isterie și să plâng.
La 4 luni, am hotărât că e timpul să încetăm. Totuși liniștea mamei este mai importantă decât laptele. Eu am decis să hrănesc băiețelul cu piept, iar fetiței să-i dau lapte stors și lapte praf. Câteodată o puneam pe Catia noaptea la sân, pentru că în stare inconștientă ea sugea la piept. Treptat, nu mai aveam ce stoarce. Eu speram să pot alăpta măcar până la jumătate de an.
foto: Irina Spinei
Când au împlinit un anișor, eu încă mai alăptam. La Petru a apărut o activitate distractivă: să vină fuga la mama în timpul jocului, să ceară sânul pentru câteva minute, apoi să fugă înapoi la joacă. Surioara la început urmărea cu interes aceste scene, apoi a hotărât să încerce, până când încetul cu încetul a început și ea să mănânce piept. La un an și 5 luni, eu am scos ultima cutie de lapte praf. De atunci, ei se hrănesc doar cu piept și nu au de gând să renunțe.
La început mă ajutau soțul, mama și soacra să am grijă de copii. Nu pot spune că ei mereu m-au susținut, au fost și propuneri din partea lor să renunțăm la tot și să le dăm gemenilor lapte praf. Eu în acele momente deveneam foarte disperată. Credeam că eu nu sunt așa cum trebuie, iată la celelalte mămici le reușește, iar eu ce fel de mamă sunt dacă nici măcar lapte nu le pot oferi?
Probabil mult m-au susținut articolele altor mame care s-au confruntat cu probleme asemănătoare și le-au depășit.


Totuși m-am gândit să mai adaug încă ceva...
Cred că și asta s-ar putea referi la cine sau ce m-a susținut să alăptez. Pot spune că în ultimul an mă susține fiica mea. Sună ciudat, că ea însăși încă mănâncă piept, dar imediat vă explic. 

Când avea un an și jumătate, ea a început să-și „hrănească” păpușile cu „piept”. Și continuă să facă asta și acum uneori. În arsenalul ei se găsesc sticluțe și veselă pentru păpuși, dar sânul rămâne la loc de cinste. Iar dacă păpușica sau ursulețul, sau oița au flămânzit și „fac capricii”, atunci ea calm ridică maioul și le „dă piept”. Asta arată atât de drăguț!
Oxana Suhorucova

Cel mai mult m-a ajutat Alina în primele luni, dacă nu era ea, era să sfârșesc alăptarea înainte să o încep.
Pe lângă asta, anul trecut am fost la un seminar despre alăptarea după un an și încetarea alăptării. Eu credeam că după acest seminar voi înceta alăptarea. Dar am ieșit de acolo cu gândul că nu sunt pregătită și că nu vreau să încetez alăptarea, că încă e prea devreme, chiar dacă eu am cam obosit, alte motive nu sunt.
Copiii mei au 2 ani și 7 luni. Ei încă sunt alăptați. Sigur că nu toată ziua, ca bebelușii, doar ca să adoarmă și în timpul somnului.
Nu mi-a părut rău nici o clipă că îi alăptez. Și cine ar fi crezut atunci, în primele zile de viață a copiilor mei, că eu îi voi alăpta atât de mult? :)



Fotografă:



No comments: