(Editorial) Tu ce ai alege dacă ai fi în locul copilului?
 |
| foto: pinterest,com |
Hai să vă dau două exemple. Două situații pe care vă rog să vi le imaginați și să vă răspundeți sincer cum v-ați simți. Apoi vă spun de ce.
*Situația #1
Tocmai ai sărbătorit majoratul. Ai primit o mulțime de cadouri, ai terminat liceul, ai prieteni buni, părinți iubitori și grijulii. Viața ta e minunată. Mama are grijă să fie bine, cald, frumos și gustos. Tata face destui bani ca să aspiri la o universitate prestigioasă. Ai multe vise și planuri.
Varianta #1
Într-o zi în camera ta intră mama și tata care îți spun: Ai împlinit 18 ani, așa că te rugăm în momentul ăsta să îți stângi lucrurile și să te cari. Eliberează-ne camera, de mult am visat să ne facem în ea bibliotecă. Nu ne interesează unde te duci, de unde vei lua bani, dacă vrei să înveți și dacă vei găsi bani pentru asta. Gata, ești mare, prea mare deja, toată lumea ne râde că trăiești încă cu noi. Hai, fă-ți geanta!
Varianta #2
Într-o zi intră mama cu tata în camera ta și îți spun: Draga noastră, suntem atât de mândri de cât de mare ai crescut și cât de multe știi să faci, cât de multe vise și aspirații ai. Ne dorim foarte mult ca tu să devii independentă și de sine stătătoare. Noi vrem sa te susțin în asta, să îți dăm șansa să și înveți cum să îți capeți independența financiară. Poți trăi în continuare cu noi și noi vom avea grijă ca tot așa înainte în casă să fie cald, bine și gustos. Îți vom achita studiile, dar banii de buzunar trebuie să devină responsabilitatea ta, la fel ca și lucrurile pe care vrei să ți le cumperi. Suntem deacord să îți oferim bani de buzunar încă 3 luni. Iar într-un an te încurajăm să devii stăpână in propria ta casă, credem că asta te va creste și responsabiliza. (Iar asta sa nu fie prima discuție de genul).
 |
| foto:pinterest |
*Situația #2
Ești căsătorită, ai doi copii, o casă frumoasă și caldă, tot confortul la care ai putut visa. Pentru că al doilea copil are abia 6 luni, încă nu lucrezi. Primul merge la grădiniță, iar soțul e până seara la lucru. Familia ta e privită de toți ca un exemplu. Și tu simți că ai de toate. Și lucruri de care te bucuri și călătorii, soț iubitor, copiii frumoși și sănătoși. Viața ta e minunată.
Varianta #1
Într-o seară soțul îți spune că trebuie să vorbiți. Îți spune că s-a săturat de toate. Nu mai poate așa, a obosit să lucreze, a obosit să se prefacă că totul este bine și nimic nu îl deranjează. Vrea să divorțați. Te roagă mâine dimineață să îți faci valiza, sa iei copiii, pentru că el crede că mama trebuie să aibă grijă de ei. Îți spune să îți bați tu capul cum îi vei hrăni și îmbrăca pentru că el a făcut-o destul, acum e rândul tău.
Varianta #2
Soțul tău tot mai des îți spune că ceva nu funcționează în familia voastră. Că nu se simte fericit alături de tine. Îi propui să faceți terapie de cuplu, cu greu, dar într-un final acceptă. O perioadă părea că lucrurile se îmbunătățesc, însă el nu simte la fel. Într-un final, după câteva luni, îți spune că el crede că e timpul să trăiți o perioadă separat. El are nevoie de asta. Îți propune să rămâi în casa voastră sau el să vă închirieze ceva. Spune că vă va întreține pe toți trei până cel mic face 1 an jumate, apoi își va asuma chiria și veți împărți împreună cheltuielile legate de copii. Te roagă să îi spui ce ai decis timp de o săptămână și să îi spui dacă te simți ok să trăiască amândoi copiii cu tine. După o perioadă de trai separat, soțul te anunță că vrea divorț.
Acum vreau să vă întreb, în care dintre cele două abordări ale situațiilor ați prefera să fiți dacă totuși viața v-ar fi adus sau v-ar aduce acolo?
Finalul ambelor variante este același. Fata devine independentă financiar și se separă de părinți, iar cei doi soți divorțează. Dar nu-i așa că abordarea face diferența? Contează și cum se ajunge la rezultatul final, nu? Vi s-a părut în primele variante că nu se ia în calcul de cei mai dragi și apropiați oameni ce simțiți? Doare când asta pentru ei nu contează?
Dați-mi voie să ghicesc. Cred că variantele numărul 2 ar fi alegerea voastră. Este cineva care alege #1? De ce atunci când vine vorba de încetarea alăptării sunt atâtea cazuri când vopsiți mamelonul cu verde de briliant, înțărcați brusc, duceți copiii la bunei, spuneți copilului că laptele nu e gustos sau că aveți "buba". De ce nu pregătiți copilul de încetarea alăptării? De ce nu îi dați răgaz, timp ca să învețe cum altfel decât cu sânul?
Daca unui copil alăptat la cerere îi este luat sânul, așa, într-o zi fără explicații, iar el nu știe cum altfel să adoarmă, să re-adoarmă, să își potolească dorul de mama, să scape de plictiseală, să se liniștească decât fiind alăptat, asta va fi traumatizant, în același timp dificil și pentru mamă. Da, nimeni nu va muri de la asta, ca și în cazul în care v-ar da afară din casă părinții sau soțul cu doi copii. Nu veți muri. Poate veți dormi prin gara, poate veți ajunge cu copiii într-un centru de plasament sau statul îi va lua și oferi tatălui pentru că nu îi puteți întreține. Dar nu veți muri. Nu-i așa?
Noi, sperăm că pentru voi nu este important doar să nu moară copilul, dar să și fie sănătos emoțional și psihologic. Pentru că aveți un impact enorm în acest sens. Pentru că in familie și de la mame, copiii învață cum să relaționeze cu alții, cum să iubească, că poate avea încredere în mama și în alții, cum să depășească situațiile dificile și modul în care vede lumea și oamenii. Sigur, când va crește mare, va putea învăța cum altfel, dar asta se dă cu mare greu. E dificil să ștergi ce s-a înregistrat inconștient în capul tău și să scrii altceva in loc.
Toate astea se referă nu numai la încetarea alăptării, ci și la multe alte situații din viața copilului. Este datoria noastră de părinte să ne ajutăm copiii să treacă peste perioade și situații dificile. Să-i susținem și să le facem trecerile spre lumea celor mari, mai blândă, atât timp cât ne stă în puteri să o facem. Dacă un copil nu își va aminti cum a fost înțărcat, asta nu înseamnă că acest lucru nu îl face acum să sufere, nu înseamnă că nu va fi marcat în acest sens, că nu îi va influența comportamentul și percepția în copilărie și în viața lui de adult.
Deci, într-o bună zi lipsim copilul de ce avea mai drag sau îl pregătim pentru asta, o facem blând, iubitor, cu respect față de copil și față de ce simte el? Dacă ați fi un bebeluș, vouă cum v-ar plăcea ca mama voastră să înceteze alăptarea?
Anastasia Popescu
pre-consultant în alăptare
fondatoarea „Mămica Alăptează”
