„Alăptatul gemenilor,
e un tip de „sport” cu totul deosebit”.
Doina Ababei și povestea ei de alăptare a gemenilor
 |
| foto: Irina Spinei |
Alăptarea este un proces pe
cât de firesc și natural, pe atât de puțin promovat și plin de eșecuri în
rândul mămicilor de astăzi. Multe mituri răspândite în țara noastră și nu doar
aici le creează dificultăți mamelor care vor să alăpteze, cu atât mai mult că
succesele și (mai ales) insuccesele în alăptare aproape că nu sunt discutate
public.
Mămica Alăptează a decis să
inițieze un proiect prin care am colectat povești de alăptare, în care mămicile
povestesc despre provocările pe care le-au întâlnit alăptându-și copiii și cum
le-au depășit, cu detalii care ne-am gândit că ar putea ajuta și motiva și alte
femei să reușească să alăpteze cu succes. Astăzi vom face cunoștință cu Doina
Ababei, mămica a doi băieței gemeni cu părul roșcat și plini de energie și cu
povestea lor de alăptare.
 |
| foto: Irina Spinei |
Era într-o noapte de martie, când m-am pomenit cu doi muguri de om
lângă mine, față de care simțeam tot amalgamul de trăiri – și frică, și iubire,
și nesiguranță, și pace, și întrebări, neliniște și împlinire. Știam sigur că
vreau, trebuie și e absolut firesc să-mi alăptez puii.
Așa au făcut strămoșii
mei, milioane de specii pe această planetă și așa voi face și eu. Eram hotărâtă
și documentată din timp cum se face, despre riscuri și dificultăți posibile.
Știam că, fiind gemeni, cerințele vor fi mai mari, aveam multă frică, dar
încercam să mă montez pozitiv.
Băieții mei au început să sugă cam ca toți
bebelușii – modest, haotic, îndelung și total neajutorat. Visam la ziua când
vor apuca ferm sânul și vor mânca rapid și pe săturate. Acele zile au venit și
au fost multe. Mâncatul propriu-zis s-a redus de la 40 minute la 5 minute. În
schimb, statul la sân din dor de mamă a rămas la fel de îndelungat, dacă nu
intervin cu o altă activitate captivantă.
 |
| foto: Irina Spinei |
Greutăți au fost multe, cea
mai mare fiind lipsa de experiență și frica. Știam sigur că nu vreau să
folosesc lapte praf și alte lucruri artificiale create pentru copii. Băieții se
născuseră de 2 kg 500 gr, ceea ce era limita minimă pentru a ne putea externa
din maternitate. Dar ei, în câteva zile, au scăzut, bineînțeles, în greutate și
pediatrul a început a pune presiune pe mine.
Ne amenința că ne vor muta într-o
secție urâtă, aglomerată și vom sta mult, până când vor lua suficient în
greutate. Și, bineînțeles, eram convinsă
la tot pasul că nu are cum sa-mi ajungă lapte pentru doi copii, că vor duce
foame și nu se vor dezvolta bine. Dormeam 2 ore pe zi, mâncam pe apucate,
amețeam când mă ridicam în picioare și toate acestea m-au făcut să cedez.
Era o
moașă blândă și amabilă de gardă în noaptea aceea – a 4-a în maternitate. Vorbea
calm și totul părea mai puțin grav: „Doar 5 ml de lapte praf, nu se va întâmpla
nimic rău”. Și așa au fost hrăniți mixt 4
luni. Nu o acuz, așa a fost școlită. Dar regret. Că nu am avut mai multă
încredere în mine. Apoi au urmat altele: sâni împietriți, sfârcuri rănite,
alăptat cu lacrimi, poziții incomode, febră musculară și dureri de spate
îngrozitoare, migrene sfâșietoare, cu valuri de greață care țineau 3 zile și nu
treceau cu nimic.
 |
| foto: Irina Spinei |
Alăptatul simultan, în cazul gemenilor, e un tip de „sport”
cu totul deosebit. A trebuit tot timpul să inventez ceva care să-mi ușureze
existența. O altă dificultate a fost atitudinea unor prieteni sau rude. Slavă
Domnului că nu au fost mulți, dar nu scăpau nici o ocazie să-mi spună că nu am
ce face, mai bine le-aș da apă, sau că
ei nu înțeleg de ce fac acest efort. Iar cea mai deocheată a fost din partea
unui medic pediatru, fiind internată cu cei mici în spital.
Eram iritată din
cauza unei situații neplăcute și copiii plângeau (că doar copiii nu plâng,
nu?). Încercam să-i liniștesc și să-i
pun la piept, iar fraza pediatrului a fost (ca din pod, pentru mine): „Cum să
nu plângă, doar nu mai aveți nimic acolo!” „Cum știți că nu am nimic ?!” (eu,
total nedumerită). „Păi, se vede” (din hol J).
Sau medici ginecologi, care
declarau foarte siguri că laptele după 1 an e apă chioară, că înțărcatul trebuie
să fie brusc și fără milă și că
alăptatul copiilor de 2 ani demonstrează o ușoară dereglare psiho-emoțională a
mamei. Culmea e că multe femei cred acestor vorbe, ele doar vin din partea unor
oameni cu studii, calificați și cu halate imaculate...
 |
| foto: Irina Spinei |
Eu cred că
Dumnezeu mi-a trimis gemeni doar pentru că mi l-a trimis pe Sergiu întâi (soțul
meu). El nu le-a putut oferi doar lapte matern, că în rest le-a dat de toate,
poate chiar mai multe decât mine. Nu știu dacă am cuvinte sa-mi exprim
recunoștința pentru câte a făcut pentru a rezista provocărilor.
De multe ori
îmi era teamă că va ceda, ca e prea mult chiar și pentru un bărbat. Ne simțeam
adesea deprimați, fiind descurajați chiar de cei apropiați. Nu mai știam ce să
facem, uneori pur și simplu nu mai vedeam soluții. Dar am supraviețuit și
copiii noștri știu să spună acum, când ne cuprindem toți: Familie. Le-o datorăm
și părinților noștri, și prietenilor, care ne făceau să râdem și, în mod
deosebit, veritabililor specialiști în alăptare din cadrul proiectului Mămica Alăptează. Alina Shmurun și
Anastasia Popescu, copiii mei vor ști cândva despre voi și cât de mult contează
să-ți cunoști treaba bine.
 |
| foto: Irina Spinei |
De acest minunat proiect am
aflat de pe rețelele de socializare, pe la 3 luni de viață a copiilor mei.
Citisem toate articolele și începusem să mă simt tot mai în forță. Atunci am
decis să îi alăptez exclusiv și am lepădat laptele praf pentru totdeauna. Am
mers la workshop și am cunoscut pe viu femei și istorii de succes, ceea ce m-a
făcut și mai încrezătoare.
Fetele din proiect sunt adevărate zâne și sper din
tot sufletul ca, în câțiva ani, societatea noastră să-și schimbe simțitor
atitudinea și nivelul de informare cu privire la alăptare. Pentru unii poate
părea un lucru atât de nesemnificativ, dar mie mi se pare fundamental în
potențialul de fericire al ființei umane. Prin alăptare am descoperit primele
lecții de iubire alături de copiii mei. Ce poate fi mai promițător decât o
atașare și un atașament corect din
primele zile?
 | |
| foto: Irina Spinei |
Fotografă:
Redactor: Diana Ungureanu
