spitale.md

Saturday, August 1, 2015

Doina Ababei - curajoasa mămică de gemeni care a luptat pentru alăptarea exclusivă

Doina Ababei - curajoasa mămică de gemeni care a luptat pentru alăptarea exclusivă



Doina Ababei este mămica a doi gemeni minunați – Marcu și Luca. Alături de soțul să Sergiu Gheciu, deja de mai bine de 4 luni se scaldă în fericire, în zâmbetele a doi băieței minunați. Deși plin de provocări, rolul de părinți i-a învățat multe și le aduce zilnic bucurii. Cei doi micuți sunt alăptați exclusiv, deși la început Doina a întâmpinat dificultăți și din lipsă de informație, dar și din cauza recomandărilor greșite, o perioadă micuții au fost alimentați mixt. Doina spune că a prins la curaj datorită informației oferite de Mămica Alăptează, iar acum Luca și Marcu se bucură de laptele matern din plin.


Doina este cea care lansează proiectul fotografic „Sunt o mămică fericită și alăptez”, un pro0iect Mămica Alăptează, dedicat Săptămânii Mondiale a Alăptării și imortalizat de fotografa Irina Spinei. Scopul acestuia este de a etala frumusețea momentelor alăptării, așa cum se întâmplă ele zi de zi, în condiții de rutină, în viața reală. Până pe 7 august zilnic vom publica câte o istorie a unei mămici care alăptează. Admirați această frumoasă familie și aflați istoria Doinei cum a reușit și a luptat să își alăpteze micuții exclusiv.



Ce s-a schimbat în viața voastră de când ați devenit părinți?
Totul! (râde).  Am devenit mult mai atenți, responsabili, înțelegători, răbdători, mai buni. Credem în minuni. Soțul meu cântă, se maimuțărește și sare din somn în picioare într-o zecime de secundă (râde iar). Acum timpul e mult mai prețios și mai organizat. Am învățat sa facem o sumedenie de lucruri doar cu o mână. Weekend-urile (mai ales cele cu ieșiri la evenimente) sunt deosebit de așteptate.
Primim zeci de zâmbete pe stradă. Peste tot observăm copii, și mai ales observăm gemenii. Acum o înțeleg pe mama. Și pe tata.  Pot sta ore în șir admirând micuții noștri cum dorm. Sunt minunați. Cât despre somn.... Ce-i asta? (râde).



Cum se implică tatăl în educarea și îngrijirea micuților?
El este cel care visa să aibă gemeni (fără să știu eu :) ). A vorbit cu ei încă din burtă, m-a ajutat să-i aduc pe lume pe cale naturală. Îi adoarme în fiecare seară, se trezește noaptea dacă plâng, iar dimineața îl ia pe cel treaz din camera ca eu să pot dormi un pic mai mult. Le face băiță de sine stătător, le schimbă scutecele, le cântă cântece și le spune povești. La începutul alăptării, când căutam poziții optime, el îl ținea pe al doilea bebeluș la sân, și eu pe primul. Este pro alăptat și pro  ținut în brațe.



Ce dificultăți în alăptare ai întâlnit?
Prima dificultate a fost recomandările  pediatrului din maternitate, care insista să dau copiilor lapte praf, ca ei să ia rapid în greutate.  Am avut și eu sânii angoajați, canale ”blocate”, bebeluși care adorm la sân si nu sug eficient, ore în șir de alăptat, sfârcuri rănite până la sânge, nopți nedormite.



Cum ai reușit să depășești dificultățile pe care le-ai întâlnit?
Citind articolele și articoele de pe Mamica Alăptează, am conștientizat ce greșeală enormă fac, dar tot acolo am găsit și metodele prin care pot schimba ceva. Atunci am renunțat la laptele praf, a urmat o perioadă cu plânsete de foame a copiilor, și alăptat aproape non-stop, până când laptele a început să fie suficient.

De ce alăptezi?
 Pentru că îmi pasă de sănătatea copiilor mei, pentru că îi iubesc. Pentru că pot.



Ce înseamnă pentru tine Mămica Alăptează?
Un colac de salvare pentru mamele și copiii din Moldova.



Anastasia Popescu







1 comment:

Anonymous said...

Bravo Doinita! Felicitari cu gemenii!! Cresteti mari si sanatosi!!!